Articole

In decembrie 1992, episcopul de la Balti, Petru Paduraru, a venit la Bucuresti, dupa ce isi organizase o adunare eparhiala, cerand Sfantului Sinod reactivarea Mitropoliei Ortodoxe a Basarabiei sub obladuirea canonica a Acestuia. Sfantul Sinod a acceptat cererea. Intrucat dupa ocuparea Basarabiei de catre rusi aceasta devenise teritoriu canonic al Patriarhiei Ruse, Patriarhul Teoctist a cautat initial sa reinfiinteze vechea mitropolie intr-o maniera irenica, discutand in acest sens, in martie 1992, cu Patriarhul Alexei II, cu prilejul intalnirii lor de la Constantinopol.

Convorbirea nu a dus la nici un rezultat. Reinfiintarea vechii mitropolii s-a facut, asa cum am vazut, democratic, solicitarea plecand de la credinciosii si clericii basarabeni. Mai precis: de la o parte din ei. Acestia ar fi fost indubitabil mai numerosi daca Republica Moldova nu s-ar fi situat politiceste aproape de Moscova. De aceea, obstructiile, ingerintele, amenintarile n-au lipsit. Circa 80 de parohii - cam cat capacitatea unui protopopiat romanesc - apartin astazi de Sinodul din Bucuresti. Si vreo doua manastiri.

In 1992 s-a reinfiintat, sau "reactivat" doar, Arhiepiscopia Chisinaului. O mitropolie trebuie sa aiba cel putin o eparhie sufragana. Intrucat o parte a Basarabiei fusese trecuta de Stalin in componenta Ucrainei, ar fi fost dificil sa se aseze un episcop la Ismail. Iar de la Balti, cealalta eparhie interbelica romaneasca, IPS Petru fusese alungat de catre rusofili. Sa reamintim ca, tot printr-o viclenie, atunci cand s-a constituit Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca, Basarabiei, estropiate teritorial, i s-au adaugat o serie de localitati din stanga Nistrului. Acolo functionase, cu incepere din 1924, o artificiala republica sovietica moldoveneasca, menita sa "dubleze" Basarabia Romaniei Mari. Existau, intre Nistru si Bug, localitati locuite de romani, dar acest teritoriu n-a intrat niciodata in componenta statului nostru national si nu l-am revendicat niciodata.

In timpul ultimului razboi, dupa eliberarea Basarabiei si Bucovinei de trupele romane, in iulie 1941, teritoriul dintre Nistru si Bug, caruia i s-a dat numele de "Transnistria", deopotriva cu orasul Odessa - care nu face parte din Transnistria, au fost ocupate de armatele romana si germana. A existat o administratie prevalent romaneasca. Daca ea s-a dedat la abuzuri, acestea au fost contrabalansate de activitatea misiunii bisericesti romane de la Odessa, condusa succesiv de arhim. Iuliu Scriban, arhim. Antim Nica, Visarion Puiu, fost mitropolit al Bucovinei.

Misiunea aceasta a restaurat sute de biserici, a adus numerosi preoti, a facut cateheza - cel mai adesea in limba rusa -, a introdus religia in scoli, a intreprins actiuni umanitare si chiar i-a ajutat pe deportatii evrei. Pentru contributia sa in acest sens, preotul nonagenar Petre Gheorghe-Govora a fost distins de Israel cu inaltul titlu de "Drept intre popoare". O cronica a frumoasei activitati a misiunii bisericesti de la Odessa ne-a lasat parintele Paulin Lecca in romanul autobiografic "De la moarte la viata". Despre aceeasi misiune s-au ocupat in studiile lor istoricii Adrian Nicolae Petcu si Nina Negru.

Toamna trecuta, Sfantul Sinod a "reactivat" episcopiile de Balti si Ismail - Cetatea Alba din Basarabia, adaugandu-le... Misiunea bisericeasca de la Dubasari - o localitate de pe malul stang al Nistrului. Numai ca, asa cum am spus, misiunea si-a avut sediul la Odessa, intr-un spatiu care nu era nici macar transnistrean. Apoi, Misiunea a avut un caracter tranzitoriu, nici Transnistria, nici Odessa nefiind teritoriu canonic al Bisericii noastre. Misiunea s-a ocupat indeosebi de reimbisericirea unei populatii alcatuite prevalent din rusi si ucraineni - populatii devastate de tavalugul ateist sovietic. Ma mir ca nu pretindem jurisdictie bisericeasca si asupra Crimeei sau Caucazului, unde au luptat trupele noastre - la Kerci, Sevastopol, Simferopol... Pretentiile Patriarhiei Romane asupra Transnistriei constituie o vanitoasa gafa.