Într-un articol anterior,
publicat în luna septembrie, arătam că Occidentul, pentru a evita o
escaladare a confruntărilor cu Rusia, ar putea accepta un aranjament
Transnistria contra Sevastopol sau poate chiar Crimeea. În
replică, mi s-a reproşat şi telefonic, şi pe forum că tranzacţia e prea
neverosimilă ca să fie luată în serios. Iată că evoluţiile din ultimul
timp par să-mi dea dreptate.
Scriam acum o lună că un barter
Transnistria contra Sevastopol i-ar conveni deopotrivă şi Moscovei, şi
Occidentului. Pentru ruşi retragerea din Sevastopol ar însemna mai mult
decât spulberarea unui simbol naţional. Ei ar pierde un port strategic
la Marea Neagră. De aceea, în cazul în care interesele lor nu vor fu
luate în seamă, situaţia nu-i exclus să ia o turnură extrem de
primejdioasă. S-ar putea ca invazia în Georgia să pălească în faţa unei
posibile intervenţii a Rusiei în Ucraina.
Pentru SUA şi UE, care
par acum mai hotărâte ca odinioară să încorporeze Kievul în structurile
euroatlantice, o cedare a Sevastopolului sau chiar a Crimeii ar
echivala cu o anumită potolire a înverşunării Kremlinului contra
extinderii NATO şi Uniunii Europene spre Est. De altfel, mass-media din
Occident au început să scrie deschis despre posibilitatea renunţării
Ucrainei la peninsulă în favoarea Rusiei.
Expertul Catherine Fhilip
publică în prestigioasa revistă britanică The Times un articol în care
afirmă fără echivocuri că, în cazul în care se va pune problema
integrării Ucrainei în NATO, Crimeea va fi cedată Rusiei. Politicienii
rezonabili din Occident, subliniază ea, consideră că Moscova trebuie,
desigur, pusă la respect. Dar cu măsură. Nu se poate ca aceasta să fie
strânsă la perete. De aceea, în cazul expansiunii NATO, accesul Rusiei
la Marea Neagră urmează să fie asigurat. În caz contrar, situaţia ar
putea să degenereze periculos. Iată de ce, scrie Catherine Fhilip,
Ucraina se va vedea silită să renunţe la Crimeea încă înainte de a fi
definitiv aprobată intrarea ei în NATO.
Totodată, Kievul nu va fi
constrâns să facă o atare cedare fără nicio recompensă. Nu-i exclus ca
pilula să-i fie îndulcită cu Transnistria. Altceva nici occidentalii,
nici ruşii nu au nimic de propus. Dar cu ce se alege Republica Moldova?
Cu integrarea în UE şi NATO. În urma unei astfel de tranzacţii toată
lumea ar fi mulţumită. Occidentul scapă de turbulenţa imprevizibilă a
Rusiei. Kremlinul va avea satisfacţia recâştigării unui teritoriu vital
pentru interesul lui naţional. Ucraina şi Moldova ar adera la
structurile euroatlantice.
Deloc întâmplător, de la un timp
încoace Dmitri Medvedev creează impresia că a pierdut interesul pentru
problema transnistreană. Nu mai insistă, ca în cadrul întrevederii cu
Voronin de la Soci, ca aceasta să fie rezolvată cât mai curând cu
putinţă, asigurându-se integritatea teritorială a Republicii Moldova.
S-au liniştit şi separatiştii de la Tiraspol, întrucât Medvedev nu-i
mai obligă să facă un stat comun cu Moldova. Această schimbare de
poziţie dă de bănuit. Vrând-nevrând, ne bate gândul că pentru Moscova
Transnistria e doar o monedă de schimb pentru a recupera Crimeea.
Veţi
spune că e un scenariu imposibil? Dar nu trăim noi oare vremuri doldora
de întâmplări neverosimile? Cine şi-a închipuit, de exemplu, că URSS se
va prăbuşi cât ai zice peşte? Cine a crezut că în mileniul al treilea
Rusia va anexa, de fapt, teritoriile Georgiei?
Bismarck i-a spus
odată tânărului său referent că în cazul în care cele trei mari puteri,
Germania, Austro-Ungaria şi Rusia, se vor implica într-un război
mondial, monarhii din statele respective nu numai că îşi vor pierde
diademele de pe cap, ci şi îşi vor distruge imperiile pe care le
conduc.
- Nu se poate – a replicat referentul – nu-i posibil să se întâmple aşa ceva!
- Tinere – a zis Bismarck – eşti un optimist incurabil. Tu încă mai crezi că pe lumea asta sunt lucruri imposibile.
Petru Bogatu "Jurnal de Chisinau"
