Interviuri

      
ro ru en    Informaţie Interviuri Articole Ştiri Retrospectivă Legături Forum  

Articole

NANTOI: „TRANSNISTRIA – REGIM FRAGIL, NEVIABIL FĂRĂ INJECȚIILE RUSIEI”


Transnistria nu este viabilă fără injecţii financiare de la Moscova, iar regimul din stânga Nistrului este unul fragil și erodat de problemele interne. De această părere este analistul politic și expertul în problema transnistreană, Oazu Nantoi, care a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că suportul financiar al Rusiei pentru Transnistria nu se rezumă doar la ajutorul financiar oferit transnistrenilor pentru adaosul la pensiile lunare, care a fost stopat zilele trecute.

„Nu este vorba numai de acel supliment echivalent cu 15 dolari pe care îl primesc pensionarii din raioanele de est ale Republicii Moldova. Se vorbeşte că reprezentanţii unor structuri, cum ar fi aşa-zisul Minister al Securităţii de Stat din stânga Nistrului, în frunte cu renumitul Antiufeev, tot primește un supliment direct din partea Rusiei. Dar să nu uităm că există şi problema plăţii pentru gazul rusesc”, susține analistul.

Potrivit lui Oazu Nantoi, faptul că regimul transnistrean este fragil îl demonstrează mai multe situații care au avut loc, în ultimul timp, la Tiraspol. „Cunoaştem că la 10 iulie a fost aruncat din fotoliul de preşedinte al partidului „Obnovlenye” Evghenii Şevciuk, care se considera principalul oponent a lui Igor Smirnov. Însuşi Smirnov are probleme cu mezinul familiei. Oleg Smirnov a părăsit Transnistria şi nu doreşte să se implice în gâlceava politică internă. La 12 decembrie vor avea loc alegeri în aşa zisul soviet suprem şi iarăşi situaţia este foarte neclară. Şi mai multe probleme se conturează în perspectiva anului 2011, când Igor Smirnov împlineşte 70 de ani şi Rusia va avea probleme grave în ceea ce priveşte realizarea operaţiunii „succesorul”. Cred că se conturează un tablou complex, care oferă şanse pentru Republica Moldova”, a declarat Nantoi.

Analistul politic mai crede că acum e momentul potrivit pentru autoritățile de la Chişinăul, care trebuie să demonstreze principialitate şi să fie active în comunicarea cu toţi actorii implicaţi. „S-ar putea contura o perspectivă realistă de reîntregire a Republicii Moldova şi de scoatere de pe ordinea de zi a acestei probleme”, susține Oazu Nantoi.

„De mai mulţi ani consider că cheia pentru soluţionarea conflictului transnistrean este la Chişinău. Dacă vom avea o guvernare competentă, cu voinţă politică şi necoruptă prin imlicare în afaceri murdare în Transnistria, atunci aceasta va fi condiţia cheie pentru soluţionarea problemei transnistrene”, a conchis analistul Oazu Nantoi.

Jurnal de Chisinau