Deci, am spus ca scoala se afla in trei localuri. E un cotingent de elevi in scoala de 1 900 de elevi, deci aproape 2 000, dintre care 650 sunt in clasele primare. Clasele primare studiaza aici, in localul gradinitei. Ca sa facem comparatie intre situatia in care ne aflam noi, putem: alaturea avem scoala nr. 18, o scoala rusa, care este o scoala tip cu teren sportiv, cu bazin, cu cabinete special amenajate, iar noi, spre deosebire de ei, nu avem nimic din toate acestea: nu avem nici ospatarie, copiii sunt mici, de pe acuma sanatatea le este foarte subreda si desugur noi nu putem sa-i asiguram cu macar un ciai, o cafea, o tartina, ceva.
Cu atat mai mult copiii din intreg orasul care invata, ca sa ajunga la scoala sunt nevoiti sa se deplaseze sau cu troleibuzul, sau cu autobuzul scolar. Autobuzele scolare circula si aduc copiii din tot orasul. Un copil mic, de 7 ani, este nevoit sa fie trezit la ora 6 dimineata, pentru ca sa ajunga la timp la scoala. Cateodata, autobuzele trebuie sa faca cate doua rute, ca sa-i aduca pe toti copiii la scoala. Deci, avem copii care studiaza, iata avem copii ai caror ambi parinti sunt rusi, dar doresc sa studieze la noi in scoala. Iata, anul acesta in clasa 1, de acuma avem trei clase formate, a 4-a se formeaza si dintre care avem doi copii, elevi, la care ambii parinti sunt rusi si nu cunosc deloc limba, dar doresc numaidecat ca copiii sa studieze la noi. Iata, aceasta este situatia.
I.M. - Si in ce priveste optimismul d-stra?
A.C. - In ce priveste optimismul, desigur el trebuie sa fie, fiindca altfel nu vad iesire din situatie, cred ca trebuie sa se solutioneze cu ajutorul organizatiilor internationale, iata cu ajutorul OSCE de acum este in vigoare un proiect de reparatie a cladirii gradinitei si a acoperisului si a interiorului, schimbarea sistemului de incalzire, de apa: speram deci ca de la un pas asa mic sa ajungim la un pas ceva mai mare. Speranta ramane, si nadejdea.
I.M. - Dar rezolvarea conflictului, cum il vedeti d-stra? C ear trebui sa se intample sau de acum nu mai credeti ca o sa se resolve vreodata?
A.C. - Trebuie sa se resolve, dar cum anume, nu stiu.
I.M. - Ce credeti d-stra despre o eventuala frontiera? Deci, de fapt, s-au format aceste doua state, se poate de spus. Poate are rost sa abandonam ideia cu statutul special al Transnistriei care este vehiculata de partea asta, dar nu este acceptatata de Transnistria, sau poate daca nu accepta Transnistria statutul de federatie, poate sa facem doua state?
A.C. - Nu, sigur ca nu!
I.M. - De ce? Asta ar fi o cedare, credeti?
A.C. - Da, clar, eu nici nu-mi imaginez sa ajungem la asa ceva, astazi dam aici, s-a mai dat si inainte si atunci ramane cine ramane:
I.M. - Adica d-stra nu ati accepta? Ati considera aberant asa ceva, ca sa fac o frontiera?
A.C. - Nu, nici nu pot sa-mi imaginez o frontiera, nu: Cu toate ca ea este acuma, lumea spera la o rezolvare si cred ca nu numai moldovenii, dar si rusii din oras, de acuma se observa ca oamenii care sunt mai in varsta si-s veniti mai de demult au o alta opinie, dar tineretul are o cu totul alta opinie si pur si simpu situatia din oras nu permite oamenilor de a spune direct gandurile pe care le au in realitate despre toata situatia.