Rusia, ca mediator, va fi gata nu numai să contribuie, dar şi să
garanteze acordurile respective privind reglementarea problemei
transnistrene, a declarat luni, 12 octombrie, reprezentantul official
al MAE rus Andrei Nesterenko.
Potrivit unui comunicat al MAE
rus, astfel, oficialul a comentat declaraţiile preşedintelui interimar,
preşedintelui Parlamentului Moldovei Mihai Ghimpu potrivit cărora, în
cadrul întrevederii cu preşedintele Rusiei la Chişinău el a cerut
evacuarea armatei, iar partea rusă a condiţionat acest fapt de
menţinerea statului de neutralitate a Moldovei.
„Primul contact
a lui Dmitri Medvedev cu Mihai Ghimpu, care fiind preşedinte al
Parlamentului, îndeplineşte şi funcţia de preşedinte interimar, nu a
putut pretinde la mai mult decât o trecere în revistă a relaţiilor”, a
declarat reprezentantul oficial al MAE rus.
Potrivit lui
Nesterenko, „fiecare politician are dreptul să îşi dezvolte impresiile
de pe urma întrvederii cu partenerii, dar să formuleze unilateral în
baza propriei interpretări construcţia unor înţelegeri, este altă
chestiune”. „Se pare că formarea structurilor puterii în Moldova,
precizarea conceptelor politice în cadrul coaliţiei de guvernare nu are
loc fără anumite semnale contraductorii”, a spus oficialul rus.
În
ceea ce ţine de conţinut, potrivit unor surse bine informate, Mihai
Ghimpu în raţionamentele privind aspectele militare ale reglementării
transnistrene s-a limitat la exprimarea îngrijorării privind sistării
evacuării patrimoniului militar rusesc, a spus reprezentantul MAE rus.
„În
general, modificarea formatului actualei operaţiuni de menţinerea a
păcii şi reluarea evacuării muniţiilor depinde direct de paşii concreţi
în vederea reglementării transnistrene. Însă cheile politice ale
compromisului trebuie alese de către reprezentanţii Chişinăului şi
Tiraspolului”, a spus Nesterenko.








